Vindecare (primele 5–6 zile)
50% din rezultat depinde de artist, 50% de cum îngrijești tatuajul acasă.
Urmează pașii de mai jos pentru o vindecare corectă. Dacă apar întrebări, nu ezita să ne contactezi.
Folia de protecție
Artistul aplică peste tatuaj un tip de folie de protecție: dacă se folosește folie wrap, aceasta se păstrează maximum 2 ore; dacă se folosește second-skin, aceasta se menține pe tatuaj timp de 3-4 zile, conform indicațiilor artistului tatuator.
Dacă observi condens sau apă pătrunsă sub folia second-skin, îndepărteaz-o imediat și continuă cu pașii de vindecare (săpun și cremă).
Dacă nu ești sigur(ă) că îți amintești corect, te rugăm să ne contactezi.
Curățare
Spală blând tatuajul de 3, 4 ori pe zi cu apă călduță și săpun cu pH neutru (fără parfum).
Aplică săpunul în mâinile curate, nu direct pe tatuaj, și curăță cu mișcări blânde, circulare.
Apoi clătește și usucă prin tamponare cu prosop de hârtie.
Evită exfolierea, bureții, prosopul obișnuit sau apa fierbinte!
Hidratarea
Folosește crema recomandată de artiști (pentru a menține tatuajul hidratat și pentru un rezultat de durată), aplicând un strat subțire prin mișcări circulare (cât să ofere un aspect ușor lucios tatuajului).
Evită produsele pe bază de petrol aplicate în strat gros, deoarece pot sufoca pielea.
Îngrijire ulterioară (zilele 5/6–14)
În această perioadă, redu numărul de spălări ale tatuajului și continuă utilizarea cremei de vindecare (aplicată după spălarea mâinilor) de 3–4 ori pe zi sau ori de câte ori simți că pielea devine uscată.
Ce să NU faci
Expunerea la soare
Evită expunerea la soare, solar sau UV direct pentru 4–6 săptămâni. După vindecare, aplică SPF 50+ pentru întreținerea culorii.
Piscina / saună / sportul
Evită piscinele, băile fierbinți, saunele, apa de mare (sărată) până la vindecarea completă (2–4 săptămâni). Renunță la exerciții intense sau haine strâmte care pot freca tatuajul, în primele 3–6 zile.
Nu te scărpina
În timpul fazei de cojire (5–14 zile), lasă cojile să cadă singure. Nu le smulge – poți pierde cerneală și poți forma cicatrici. Nu folosi parfum, deodorant sau exfolianți pe zona tatuată.



